Eliberat de teamă

Ce este teama?

Teama de Dumnezeu

Teama de viitor

Teama de eşec

Teama de suferinţă

Teama de moarte

Ce este teama?

Teama, un duşman ascuns, atacă oameni de orice vârstă, rasă şi cu orice fel de viaţă. Este subtilă şi devastatoare, otrăvindu-ne felul de gândire, furându-ne pacea lăuntrică şi distrugându-ne pofta de viaţă. Ne face nervoşi, neliniştiţi, alarmaţi, tulburaţi, supăraţi şi fricoşi.

Ne temem de conflict şi de schimbare, de eşec şi dezamăgire. Unii oameni se tem de boli şi suferinţă. Alţii se tem să nu li se întâmple ceva rău celor dragi. Unii se tem de alţi oameni şi de părerile lor. Alţii se tem de întuneric şi altora le e frică de singurătate. Mulţi se tem de moarte şi de confruntarea cu necunoscutul. Există unii creştini care se tem că mântuirea lor nu este sigură sau că Dumnezeu nu le-a iertat păcatele. Ei nu se tem doar de moarte, ci se tem şi să trăiască.

Teama se strecoară în mintea noastră atât de uşor şi încet, încât cu greu realizăm că devenim victime ale influenţei sale devastatoare. Chiar şi puţină teamă, asemeni unei picături de cerneală într-un pahar cu apă, va schimba total culoarea. Când acest mic pârâu de teamă nu este oprit, îşi face o albie în care sunt deviate alte gândurile.

Textul integral al: Eliberat de teamă

Viaţa este complexă, lumea este violentă, şi totuşi problemele exterioare nu trebuie să ne distruge pacea interioară. Teama interioară este cea căreia trebuie să-i facem faţă. Ea pătrunde în noi atunci când cea mai importantă nevoie a noastră nu a fost satisfăcută. Sufletele noastre, create după chipul lui Dumnezeu, strigă după El. Când suntem departe de Dumnezeu, putem să ne aşteptăm să ne umplem de fobii, complexe şi teamă.

Satan profită din plin de temerile noastre. Cu fiecare ocazie, el le intensifică şi le face să pară mai reale şi logice. Calea noastră ajunge tot mai întunecată, inima devine tot mai grea, până ce pierdem orice speranţă de eliberare.

Satan lucrează în întuneric. Nu poate lucra la lumină, deoarece “Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Satan ne cunoaşte slăbiciunile şi în aceste zone, oferă gândurile şi temerile. El caută să distrugă adevărul şi să ne ducă în eroare cu tot felul de minciuni. Dacă ţinem aceste gânduri în întunericul inimii şi minţii noastre, Satan va continua lucrarea sa ticăloasă de descurajare şi teamă. El poate fi înfruntat şi putem da la o parte puterile lui atunci când îl expunem luminii.

Teama de Dumnezeu

Păcatul generează o teamă copleşitoare ce vine din conştiinţa faptului că viaţa nu este pe placul lui Dumnezeu. A fost o zi tragică aceea în care Adam şi Eva au cedat propunerilor lui Satan de a nesocoti porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul din mijlocul grădinii. Prin neascultare, ei au păcătuit şi s-au ascuns apoi din Faţa lui Dumnezeu. În seara acelei zile, Dumnezeu i-a chemat şi Adam a spus: “Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică” (Genesa 3:10). De-a lungul generaţiilor, de la Adam încoace, toată omenirea a intrat în această umbra a păcatului. Teama această de judecăţile lui Dumnezeu, dacă va mişca o persoană să se pocăiască de păcatele ei, poate deveni o forţă pozitivă în viaţa sa. “Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Psalmul 11:10). Aceasta este o teamă corectă, plină de respect şi de o teamă sfântă. Vedem în parte măreţia, dreptatea, judecata, dragostea, îndurarea, înţelepciunea lui Dumnezeu şi fiinţa Lui veşnica. El este atotştiutor, atotputernic şi omniprezent. Ne dăm seama că întreaga noastră existenţă este în mâinile Sale şi că stăm înaintea Sa ca şi creaţie a Sa. Nu putem să displacem unui asemenea Dumnezeu. Ştim că dreptatea lui Dumnezeu condamnă pe cei ce trăiesc în păcat la focul iadului. “Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:26, 27). Cunoaşterea acestui lucru aduce cu sine teama de păcat. Pe măsură ce ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu ca prieten personal, prin pocăinţă, iertare şi supunere, slujirea noastră Lui Îi va fi motivată de o teamă sfântă şi de dragostea şi recunoştinţa pentru darul de nedescris al mântuirii. “În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Teama faţă de El nu este una ce aduce cu sine teroare în inimă, ci una care face mai profundă dragostea noastră faţă de El. Aplicând pe deplin această teamă în viaţa noastră, facem ca ea să biruie toate celelalte feluri de teamă. Atunci de ce îngăduie atât de mulţi oameni ca norii fricii să le cuprindă inima, să le tulbure mintea şi să arunce umbră pe cărarea vieţii lor? Calea Lui Dumnezeu este o cale a păcii şi a încrederii.

Ni se spune într-o povestioară despre un băieţel care  se temea să umble noaptea pe întuneric şi a cărui teamă a dispărut atunci când tatăl său l-a luat de mână şi a mers alături de el. Întunericul nu-i mai provoca teamă fiindcă el îşi iubea tatăl, avea încredere în el şi ştia că el îi va purta de grijă. Aici se află cheia eliberării noastre de teamă; trebuie să învăţăm să-L cunoaştem bine pe Tatăl nostru ceresc. Cunoscându-L bine pe Dumnezeu, ne încredinţăm pe deplin viaţa în mâinile Lui. Îi spunem cu smerenie toate întrebările ce ne chinuie mintea şi toate acele întristări ale vieţii ce ne aduc la disperare.

Avem exemplul apostolului Petru, atunci când Isus i-a spus să umble pe apele învolburate ale Mării Galileii. Petru n-a avut frică până în momentul în care şi-a luat privirea de la Domnul şi a început să privească la valurile înspăimântătoare. Atunci a început să se scufunde (Matei 14:24 – 31). Atunci când vom căuta eliberarea de teamă şi ne vom pune încrederea în Dumnezeu, Duhul Său ne va vorbi cu un  glas mic şi blând. Când privim mai mult la El decât la frica noastră, furtunile din jur se vor linişti. El ne va putea atunci răspunde la întrebările noastre complicate, poate înlocui îndoiala cu încrederea şi ne poate lua mâna în a Sa. El poate, prin harul Său, să ne elibereze de efectele fricii.

Teama de viitor

Misteriosul necunoscut al viitorului îi face pe unii să se simtă în nesiguranţă. Aceştia se trezesc în fiecare dimineaţă în faţa unei zile plină de neprevăzut. Se confruntă cu acel sâcâitor “dar dacă…” în timp ce minţile lor alerg pe acele întunecate alei ale fricii imaginare. “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6). Încredinţându-ne viitorul în mâinile lui Dumnezeu, putem să-I predăm Lui toată povara necunoscutului. Încercaţi şi vedeţi!

Mulţi se tem de viitor din cauză că le lipsesc îndrumări în viaţă. Neştiind încotro se îndreaptă, au presimţiri sumbre. Dumnezeu ştie ce le stă înainte şi, atunci când ei se lasă conduşi de El, viaţa lor nu va mai fi una lipsită de ţel, ci calea spre casă.

Dumnezeu a promis să fie credincios celor ce se încred în El chiar dacă se confruntă cu un viitor necunoscut. Credeţi acest lucru? Nu contează cât de mare e furtuna sau de întunecoasă noaptea, cât de înalt este muntele, El te va ajuta să treci peste toate acestea.

Teama de eşec

Avem o dorinţă de a realiza mereu ceva, dar ne temem că vom eşua – personal, în familie şi în viaţa însăşi. Ne temem că vom alege greşit şi că vom urma un plan greşit.

Dumnezeu i-a poruncit lui Iosua: “Întăreşte-te şi îmbărbătează-te! Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9). Când ne încredinţăm viaţa sub călăuzirea Stăpânului, eşecurile din trecut nu trebuie fie determinante, ci vor deveni punţi viitoare spre izbândă.

Teama de suferinţă

Cu toţii ne ferim de durerea trupească, de durerea cauzată de critici şi de suferinţa singurătăţii şi întristării. Dumnezeu nu ne va scuti de toate aceste suferinţe, dar ne va asigura harul de a le putea îndura. El ne-a promis pace şi siguranţă în mijlocul necazurilor. “Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem” (Psalmul 46:1, 2). Dacă-L iubim pe Domnul, El va folosi suferinţa spre binele nostru. Suferinţa oferă posibilitatea de a cunoaşte prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. Ne ajută, de asemenea, la adâncimea caracterului şi ne dă o inimă înţelegătoare. Suferinţa ne poate îmbogăţi  sau ne poate ruina. Cu noi ce face oare?

Teama de moarte

Teama de moarte este ceva obişnuit pentru oameni. A ne lua rămas bun de la cineva este cea mai dureroasă sarcină.

Trebuie să ne obişnuim cu întrebarea atât de veche: “omul odată mort ar putea să mai învieze?” (Iov 14:14). Isus a venit ca să ne elibereze de teama de moarte (Evrei 2:14, 15). De aceea a murit şi a înviat şi de aceea a promis: “pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan 14:19). Cu El, moartea nu este o poartă spre nicăieri, ci o strălucitoare poartă spre o viaţă nouă. “Să nu vi se tulbure inima…În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:1, 2). Va fi un loc pregătit pentru oameni pregătiţi.

Eşti tu pregătit? Te-ai pocăit de viaţa ta în păcat? Pocăinţa ne face să regretăm păcatele trecutului şi să renunţăm la vechiul stil de viaţă. Când ai venit ultima oară în rugăciune în faţa Domnului să-I încredinţezi Lui toate poverile şi grijile, temerile şi fricele? Isus zice: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Ce invitaţie! Ce promisiune!

Vino – cu încredere, în rugăciune, cu speranţă şi vei avea pacea minţii.

Vino – şi vei cunoaşte bucuriile dulci ale unei vieţi tihnite. Dumnezeu te invită să crezi în Isus Hristos şi să fii liber, liber de teamă. Vino!

Contactează-ne

Comandă broșuri

Pace a minţii într-o lume tulburată

„Pacea, unde este pacea – pentru naţiunile noastre, casele noastre şi pentru cele mai multe dintre inimile şi minţile noastre?” Acest strigăt agonizant a răsunat peste veacuri şi este auzit acum cu o şi mai mare intensitate pe măsură ce lumea devine tot mai mult instabilă şi copleşită de panică. Este acesta şi strigătul inimii tale? În mijlocul nemulţumirii şi tulburării dominante, tânjeşti tu după o linişte interioară care trece peste toate celelalte lucruri?

Realizări nesfârşite menite să facă în lume un loc mai bun şi mai sigur n-au făcut decât să transforme viaţa într-una tot mai complexă şi mai complicată. Chiar dacă am crede că în multe privinte oamenii au o viaţă mai uşoară decât a părinţilor lor, ea este mult mai dificilă. Oamenii sunt speriaţi şi îngrijoraţi. Dincolo de întrebări, există o nevoie acută pentru călăuzire şi sfătuire, siguranţă şi încredere. Avem nevoie şi dorim pacea minţii.

Pacea minţii – ce comoară! Poate de fapt această comoară să fie găsită într-o lume cu atât de mult conflict şi disperare, cu atât de multă tulburare şi necaz?

Marea căutare este în curs! Mulţimile caută pacea în faimă şi averi, în plăceri şi putere, în educaţie şi cunoaştere, în relaţii umane şi căsătorii. Ele doresc să-şi umple mintea cu cunoaştere şi poşetele cu bogăţii, dar sufletele le rămân pustii. Alţii caută să scape de realităţile vieţii în droguri sau alcool, dar pacea pe care o caută îi ocoleşte. Toate căutările lor nu fac decât să-i ducă într-un cerc vicios de frustrări şi zădărnicie. Ei sunt în continuare pustii şi singuri, încă într-o lume tulburată, cu o minte tulburată.

Textul integral al: Pace a minţii într-o lume tulburată

Mulţi caută între lucrurile exterioare şi tangibile, dar neglijează să privească înlăuntrul lor. Se tem de ceea ce ar putea descoperi. Ar prefera să blameze o lume tulburată pentru minţile lor tulburate, dar tratamentul trebuie să înceapă de la propria inimă.

Omul în tulburare

Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a pus într-o grădină minunată pentru a se bucura de o pace, bucurie şi fericire perfectă. Dar când Adam şi Eva s-au răzvrătit, ei au fost copleşiţi imediat de vinovăţie. Dacă până atunci ei tânjiseră pentru prezenţa lui Dumnezeu, acum ei se ascundeau ruşinaţi. Vinovăţia şi teama au înlocuit pacea şi fericirea pe care o cunoscuseră. Acesta a fost momentul debutului unei lumi tulburate – şi a unei minţi tulburate.

Precum Adam şi Eva, atunci când nu eşti în ritm cu Dumnezeu, temerile şi anxietăţile se îngrămădesc în viaţa ta. Atunci când îţi concentrezi atenţia asupra lucrurilor nesigure ale vieţii, asupra unei lumi schimbătoare şi în descompunere, siguranţa şi încrederea ta sunt zdruncinate. Pacea ta este tulburată.

Păcatul l-a separat pe om de Dumnezeu. „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi” (Isaia 53:6). „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Vinovăţie, teamă, iritare, resentimente, egoism şi alte impulsuri ostile chinuiesc omul oriunde merge. Acestea aduc după ele oboseala şi epuizare mintală.

Iubirea de sine a fost o sursă a primei nesupuneri a omului. Ea continuă să fie una dintre înclinaţiile rele de bază care îl fac pe om să rătăcească pe calea disperării şi a strângerii de inimă. Când ajungi egoist în dorinţele şi ambiţiile tale, devii îngrijorat şi iritabil. Cu cât vei umbla mai mult pe cărarea egoismului, cu atât vei ajunge mai tulburat.

Viaţa avându-L pe Dumnezeu în centru aduce pace

În loc să te vezi pe tine ca şi centru al existenţei, tu trebuie să te întorci către Dumnezeu şi să faci din El scopul central al vieţii. Fără Dumnezeu în centrul existenţei tale, cazi uşor pradă meschinelor îngrijorări, anxietăţi, temeri, şi milă de sine. Avându-L pe Dumnezeu în centrul existenţei, fiecare domeniu al vieţii tale va fi atins asemeni spiţelor ce pleacă din butucul unei roţi, făcându-ţi viaţa deplină şi meritând să fie trăită. Doar o inimă centrată în Dumnezeu poate rămâne sigură şi plină de pace.

Psalmistul declară: “Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele” (Psalmul 57:7). Având încredere deplină în Dumnezeu, el s-a putut bucura de liniştea minţii. Cu inimile lipite de Dumnezeu, avem pacea interioară în mijlocul tulburărilor exterioare. Este posibil să fim “încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi” (2 Corinteni 4:8).

Isus Hristos, Autorul păcii

Isus îi cheamă pe toţi oamenii la cea mai semnificativă experienţă ce schimbă viaţa. “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze” (Matei 16:24). “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Vei accepta tu invitaţia Sa, “Veniţi la Mine”? El oferă lumină în loc de întuneric, încredere în loc de îndoială, pace în locul conflictului, bucurie în locul regretelor, odihnă pentru cel obosit, nădejde pentru cel disperat şi viaţă în locul morţii.

Dumnezeu l-a făcut pe om cu un suflet viu care tânjeşte după părtăşia cu Creatorul lui. “Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu” (Psalmul 42:1, 2). Doar Dumnezeul Cel Viu poate satisface sufletul. De acest lucru poţi să fii sigur; niciodată nu vei avea pace până ce  vei fi în pace cu Dumnezeu.

Câmpul de bătălie din inima noastră

Deşi sufletul nostru tânjeşte după Dumnezeu, natura noastră păcătoasă se răzvrăteşte faţă de căile Sale. O parte din noi tânjeşte după Dumnezeu, iar o parte din noi caută împlinirea poftelor fireşti. Inima noastră este un câmp de bătălie pentru un conflict continuu. Această frământare interioară cauzează tensiuni şi încordări excesive. Fără Dumnezeu, suntem “ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl” (Isaia 57:20).

Nu poate exista pace până ce toată viaţa – minte, trup şi duh – nu va fi coordonată de Cel care ne-a creat şi ne înţelege. El nu este doar Stăpânul lumii, dar cunoaşte şi viaţa ta şi a mea de la început până la sfârşit. El Se gândea la noi când a venit în lume “ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii” (Luca 1:79).

Ca Prinţ al păcii, El te invită să vii la El. “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Atunci când vii la El, vei găsi alinare şi relaxare în libertatea pe care ţi-o dă. Pacea ta va fi asemeni unui râu (Isaia 48:18) – o pace activă strălucitoară, o pace puternică şi ce împrospătează, o pace ce întrece orice pricepere (Filipeni 4:7). Vei veni tu la Isus, lăsând poverile pe seama Lui? El spune: “Vă las pacea, vă dau pacea Mea... Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Credinţa şi încrederea sunt antidoturile împotriva fricii şi anxietăţii. Cât de liniştitor este să te încrezi în singurul Dumnezeu care este din veşnicii în veşnicii, să ai un Prieten ce nu Se schimbă niciodată şi a cărui dragoste nu sfârşeşte niciodată. Prietenul Acesta Se gândeşte mereu la noi, ne poartă mereu de grijă. Aşa că, de ce să ne temem şi să fim neliniştiţi? Învaţă tu să faci ceea ce citim în 1 Petru 5:7: “Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi”. Când bătălia încetează este pace, aşa că de ce să nu-ţi predai viaţa Domnului? Adu-ţi aminte, dacă ai încredere, nu te îngrijorezi, iar dacă te îngrijorezi, nu poţi avea încredere. “Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

Resentimentul este încă o otravă ce-ţi fură liniştea minţii. Ea duce la descurajare şi confuzie lipsită de speranţă. Este greu să-i uiţi pe cei ce ţi-au făcut o nedreptate, dar trebuie să o faci dacă vrei să fii iertat. “Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:15). Odată ce credinţa se naşte în inima ta, vei fi în stare să-ţi predai voinţa. În locul resentimentei şi iritării, inima ta este umplută cu dragoste şi îndurare, iar tu trăieşti o pace lăuntrică. Când Isus domneşte în inima ta, îţi vei iubi vrăjmaşii. Doar prin sângele răscumpărător al lui Hristos se poate întâmpla acest lucru.

Pocăinţa şi mărturisirea păcatului duce la pacea minţii

Poate că simţi că povara păcatelor trecute te trage în jos şi simţi că e mai mult decât poţi duce. Domnul oferă remediul în Fapte 3:19: “Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare”. În 1 Ioan 1:9 se spune de asemenea: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Drept rezultat, vei avea pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru, Isus Hristos (Romani 5:1).

În Psalmul 23, David îşi exprimă încrederea în Dumnezeu. El ne oferă un mesaj foarte descriptiv al păcii pe care a experimentat-o. Această pace şi părtăşie este pentru toţi cei care au o asociere vitală cu Păstorul.

Psalmul douăzeci şi trei

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Îl cunoşti tu pe acest Păstor? Crezi în El şi te încrezi în El? Isaia ne spune că acest blând şi îndurător Păstor “va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui” (Isaia 40:11). Eşti tu gata să fii luat din mijlocul confuziei şi să fii dus în liniştea braţelor veşnice ale lui Dumnezeu? Eşti gata să-I încredinţezi Lui toate păcatele tale trecute, ispitele tale actuale, temerile tale legate de viitor şi să te supui pe deplin Lui? Domnul îţi oferă şansa. Alegerea este a ta.

Pacea trainică

Când te întorci la Isus Hristos cu toată inima, căutarea ta după pacea minţii se va sfârşi. El îţi va da pace şi un calm ce vine doar din încrederea în El. Vei putea să spui atunci împreună cu poetul:

Cunosc o pace acolo unde nu e pace,
O linişte acolo unde vânturile sălbatice bat,
Un loc secret unde, faţă în faţă
Cu Domnul, pot să merg.

- Ralph Spalding Cushman –

Vei avea pacea minţii într-o lume tulburată! Deschide uşa inimii tale pentru Hristos – chiar acum – şi, într-o zi, El îţi va deschide porţile cerului, acolo unde va domni pacea ce nu se va sfârşi niciodată.

Contactează-ne

Comandă broșuri

Cerul - Viitorul tău cămin?

Ce putem spune despre viitorul tău?

Cine se poate gândi la viitor fără să se gândească în acelaşi timp dacă există viaţă după moarte? Omul nu poate scăpa de gândurile referi­toare la starea sa după moarte, dar este înclinat să scoată aceste gânduri din mintea sa. Îl preocupă lucrurile acestei lumi, punând gândurile referitoare la moarte, Cer sau iad într-un viitor îndepărtat (Matei 24:48; Eclesiastul 8:11). Realitatea este totuşi că omul trebuie să aleagă. A nu alege nicicum înseamnă a fi pierdut pentru veşnicie.

Există doar două destine

Gloria Cerului sau pedeapsa veşnică rezervată făcătorilor de rele, aşa cum îi descrie Biblia, ne conving de faptul că trebuie să alegem Cerul ca destin veşnic. Trebuie să alegem dacă vrem să experimentăm răsplata Cerului. Este sigur că în Cer nu va intra nici un păcat. Pentru cei ce nu găsesc iertarea păcatelor lor va fi o pedeapsă veşnică în iad. „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi în viaţa veşnică” (Matei 25:46 şi vezi Matei 7:21-23).

Cerul — căminul tuturor celor mântuiţi

Pentru cei mântuiţi, spălaţi în sângele lui Cristos, Cerul este un loc deosebit (Apocalipsa 7:13-14). Este căminul, înseamnă acasă. Setea după Cer a celor mântuiţi este ca setea psalmistului în Psalmul 63:1. Sufletul său tânjea după Dumnezeu într-un pământ uscat, fără apă. Pentru mintea omenească, Cerul pare un loc îndepărtat. Pentru persoana născută din nou, din Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Cerul este mult mai apropiat şi real. Când Duhul lui Dumnezeu locuieşte în inima şi în viaţa copilului Său, acesta poate gusta dinainte ceva din plăcerea viitorului cămin.

Virtuţile exemplificate de Cristos, cum ar fi: dreptatea, smerenia, puritatea, dragostea, sunt pietre scumpe în Împărăţia Cerului. Pentru copilul lui Dumnezeu acestea sunt foarte preţioase. Când Dumnezeu binecuvântează viaţa credinciosului cu dragoste cerească, acesta va fi atent să fie cinstit şi smerit. În viaţa sa, el umblă de pe acum pe străzile aurite ale virtuţii. Inima sa însetează după plinătatea şi puritatea acestor virtuţi creştine în casa cerească (2 Corinteni 5:1).

Cerul — un loc al luminii

Textul integral al: Cerul - Viitorul tău cămin?

Pe acest pământ, viaţa are multe umbre. Întâl­nim adesea lucruri pe care nu le înţelegem. Încer­căm să le privim în viitor, dar ne este cu neputinţă. Chiar dacă omul posedă multe cunoştinţe, sunt încă multe lucruri pe care nu le cunoaşte. În viaţa noastră, experimentăm adesea dezamăgiri. Acestea pot fi descrise ca fiind întuneric.

Cerul are numai lumină. Acolo locuieşte Dum­nezeu. „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). În lumina Sa este înţelegere deplină. Cunoştinţa va fi completă. Tot trecutul şi toate evenimentele vor fi cu totul clare. Cei mântuiţi iubesc lumina. Când faptele oamenilor sunt rele, ei iubesc întunericul (Ioan 3:19-21). În această lumină, va fi părtăşie deplină între Tatăl şi toţi cei care vor fi cu El.

Cerul este descris ca „moştenirea sfinţilor în lumină” (Coloseni 1:12). Atributele luminii pre­zentate în Scriptură sunt: cunoştinţa, sfinţenia, bucuria. Această lumină este neîntreruptă, veşnică! „Acolo nu va fi noapte” (Apocalipsa 21:25).

Cerul — un loc fără ameninţare sau păcat

„Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în urâciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27). Descurajarea, dezamăgirea, ispita, păcatul, fac parte din viaţa pământească. Nu vor intra niciodată în acea ţară minunată.

În Apocalipsa 21:4 citim: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Pentru creştin, Cerul este locul odihnei depline, terminarea călătoriei. El ştie că aşa cum Dumnezeu i-a şters multe lacrimi încă aici pe pământ, în Cer întristarea va fi îndepărtată cu totul.

Starea de nemurire a celor mântuiţi

Aici, pe pământ, relaţiile noastre cu oamenii sunt importante. Bucuriile lor sunt şi ale noastre, la fel cum durerile lor sunt şi ale noastre. Legăturile familiale sunt foarte importante şi de aceea despărţirile devin dureroase. Aceasta face parte din starea noastră de muritori.

Când Domnul Isus Se va întoarce pentru judecată, fiecare va fi transformat. Morţii vor învia, iar ce a fost muritor se va îmbrăca în nemurire. Trupul corupt, supus morţii, va deveni ca trupul Său glorios. „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are, de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).

În această stare, relaţiile de familie nu vor mai avea aceeaşi semnificaţie pentru noi. Isus ne-a învăţat că acolo nu vor mai fi relaţii de căsătorie (Matei 22:30). Bucuriile acestei vieţi vor păli pe lân­gă bucuria pe care o vom experimenta în prezenţa Domnului Dumnezeului nostru. Nimic nu va stin­gheri legătura dintre cei mântuiţi şi Mielul lui Dumnezeu.

Sfinţii vor privi în continuu la lucruri pe care o fiinţă muritoare nu le-a văzut niciodată; ei vor asculta lucruri pe care urechea omului nu le-a auzit niciodată şi ei vor cunoaşte lucruri la care inima nu s-a gândit niciodată.

Isus şi ai Săi vor fi glorificaţi

Vine ziua când Domnul Isus le va apărea tuturor locuitorilor acestui pământ. Fiecare va sta în Faţa Sa pentru a fi judecat (Matei 25:31-34). Adevăraţii urmaşi ai lui Cristos, chiar dacă aici pe pământ au fost dispreţuiţi, vor fi luaţi în slavă (în Cer). Acolo, ei vor putea să-L laude şi să-L slăvească pe Dumnezeu la nesfârşit. Acolo, trupul lor muritor va fi înlocuit cu cel nemuritor. „Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care zice: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă»” (1 Corinteni 15:54; vezi şi 2 Corinteni 5:1).

În viaţa aceasta, sfinţii au trecut prin multe încercări, ispite, dificultăţi. Prin har, cei care au crezut în Izbăvitorul şi au rămas neclintiţi până la capăt, vor fi luaţi în Cer. Oamenii din toate ţările, de toate limbile şi de toate vârstele care au păstrat credinţa, se vor afla acolo. Această mulţime pe care nimeni nu o poate număra, căreia i-au fost iertate păcatele şi s-a sfinţit în sângele lui Isus Cristos, va locui în Cerul (Apocalipsa 7:9-14).

Sufletele răscumpărate în această viaţă vor fi glorificate în Cer. Ce experienţă minunată va fi nunta Bisericii Sale cu Mielul lui Dumnezeu! Va fi o glorie incomparabilă (Apocalipsa 19:7-9).

Cerul — un loc ce depăşeşte înţelegerea omenească

„Acum vedem ca într-o oglindă în chip întune­cos, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, cum am fost cunoscut şi eu pe deplin” (1 Corinteni 13:12).

Gloria şi splendoarea Cerului nu pot fi înţelese şi descrise pe deplin. Mintea noastră poate înţelege doar lucrurile pe care le vedem şi le simţim. Deşi înţelegem că Cerul este locul unde sufletul locuieşte cu Dumnezeu, El a ales să nu ne dezvăluie toate aspectele acestui loc veşnic.

În Scripturi, avem doar câte ceva scris despre Cer. Primul martir creştin, Ştefan, când a fost lovit cu pietre pentru credinţa sa, „şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7:55). Lui Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt, i s-a dat să vadă puţin din viitorul său cămin.

Chiar dacă multe lucruri referitoare la Cer nu pot fi explicate, ştim îndeajuns ca să dorim să locuim o veşnicie în cetatea pe care a pregătit-o Dumnezeu. Evrei 11:10 ne spune despre Avram că el a privit cu credinţă spre „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”. (Citeşte şi Evrei 11:13-16).

Vom fi noi acolo?

Unde vom merge când ni se va termina viaţa? Vom merge în Cer? Duhul lui Dumnezeu bate în mod blând la uşa inimii, reamintindu-ne să ne pregătim pentru veşnicie.

Trebuie să recunoaştem nevoia noastră pentru Dumnezeu. Prin căderea în păcat, omul a pierdut bunăvoinţa lui Dumnezeu. Prin pocăinţă, prin obţinerea iertării păcatelor în sângele lui Isus Cristos, acea legătură poate fi refăcută. Atunci Dumnezeu ne acceptă ca fiind drepţi şi ne iartă. Devenim copii ai lui Dumnezeu prin puterea Cuvântului Său şi a Duhului Sfânt (Ioan 3:5; 1:12). Pacea pe care o experimentăm atunci e doar o mică parte a odihnei depline ce va fi a noastră în veşni­cie. Fiecare suflet poate avea în inimă certitudinea că în Cer i-a fost pregătit un loc (Ioan 14:2-3).

Contactează-ne

Comandă broșuri