Eliberat de teamă

Ce este teama?

Teama de Dumnezeu

Teama de viitor

Teama de eşec

Teama de suferinţă

Teama de moarte

Ce este teama?

Teama, un duşman ascuns, atacă oameni de orice vârstă, rasă şi cu orice fel de viaţă. Este subtilă şi devastatoare, otrăvindu-ne felul de gândire, furându-ne pacea lăuntrică şi distrugându-ne pofta de viaţă. Ne face nervoşi, neliniştiţi, alarmaţi, tulburaţi, supăraţi şi fricoşi.

Ne temem de conflict şi de schimbare, de eşec şi dezamăgire. Unii oameni se tem de boli şi suferinţă. Alţii se tem să nu li se întâmple ceva rău celor dragi. Unii se tem de alţi oameni şi de părerile lor. Alţii se tem de întuneric şi altora le e frică de singurătate. Mulţi se tem de moarte şi de confruntarea cu necunoscutul. Există unii creştini care se tem că mântuirea lor nu este sigură sau că Dumnezeu nu le-a iertat păcatele. Ei nu se tem doar de moarte, ci se tem şi să trăiască.

Teama se strecoară în mintea noastră atât de uşor şi încet, încât cu greu realizăm că devenim victime ale influenţei sale devastatoare. Chiar şi puţină teamă, asemeni unei picături de cerneală într-un pahar cu apă, va schimba total culoarea. Când acest mic pârâu de teamă nu este oprit, îşi face o albie în care sunt deviate alte gândurile.

Viaţa este complexă, lumea este violentă, şi totuşi problemele exterioare nu trebuie să ne distruge pacea interioară. Teama interioară este cea căreia trebuie să-i facem faţă. Ea pătrunde în noi atunci când cea mai importantă nevoie a noastră nu a fost satisfăcută. Sufletele noastre, create după chipul lui Dumnezeu, strigă după El. Când suntem departe de Dumnezeu, putem să ne aşteptăm să ne umplem de fobii, complexe şi teamă.

Satan profită din plin de temerile noastre. Cu fiecare ocazie, el le intensifică şi le face să pară mai reale şi logice. Calea noastră ajunge tot mai întunecată, inima devine tot mai grea, până ce pierdem orice speranţă de eliberare.

Satan lucrează în întuneric. Nu poate lucra la lumină, deoarece “Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Satan ne cunoaşte slăbiciunile şi în aceste zone, oferă gândurile şi temerile. El caută să distrugă adevărul şi să ne ducă în eroare cu tot felul de minciuni. Dacă ţinem aceste gânduri în întunericul inimii şi minţii noastre, Satan va continua lucrarea sa ticăloasă de descurajare şi teamă. El poate fi înfruntat şi putem da la o parte puterile lui atunci când îl expunem luminii.

Teama de Dumnezeu

Păcatul generează o teamă copleşitoare ce vine din conştiinţa faptului că viaţa nu este pe placul lui Dumnezeu. A fost o zi tragică aceea în care Adam şi Eva au cedat propunerilor lui Satan de a nesocoti porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul din mijlocul grădinii. Prin neascultare, ei au păcătuit şi s-au ascuns apoi din Faţa lui Dumnezeu. În seara acelei zile, Dumnezeu i-a chemat şi Adam a spus: “Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică” (Genesa 3:10). De-a lungul generaţiilor, de la Adam încoace, toată omenirea a intrat în această umbra a păcatului. Teama această de judecăţile lui Dumnezeu, dacă va mişca o persoană să se pocăiască de păcatele ei, poate deveni o forţă pozitivă în viaţa sa. “Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Psalmul 11:10). Aceasta este o teamă corectă, plină de respect şi de o teamă sfântă. Vedem în parte măreţia, dreptatea, judecata, dragostea, îndurarea, înţelepciunea lui Dumnezeu şi fiinţa Lui veşnica. El este atotştiutor, atotputernic şi omniprezent. Ne dăm seama că întreaga noastră existenţă este în mâinile Sale şi că stăm înaintea Sa ca şi creaţie a Sa. Nu putem să displacem unui asemenea Dumnezeu. Ştim că dreptatea lui Dumnezeu condamnă pe cei ce trăiesc în păcat la focul iadului. “Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:26, 27). Cunoaşterea acestui lucru aduce cu sine teama de păcat. Pe măsură ce ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu ca prieten personal, prin pocăinţă, iertare şi supunere, slujirea noastră Lui Îi va fi motivată de o teamă sfântă şi de dragostea şi recunoştinţa pentru darul de nedescris al mântuirii. “În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Teama faţă de El nu este una ce aduce cu sine teroare în inimă, ci una care face mai profundă dragostea noastră faţă de El. Aplicând pe deplin această teamă în viaţa noastră, facem ca ea să biruie toate celelalte feluri de teamă. Atunci de ce îngăduie atât de mulţi oameni ca norii fricii să le cuprindă inima, să le tulbure mintea şi să arunce umbră pe cărarea vieţii lor? Calea Lui Dumnezeu este o cale a păcii şi a încrederii.

Ni se spune într-o povestioară despre un băieţel care  se temea să umble noaptea pe întuneric şi a cărui teamă a dispărut atunci când tatăl său l-a luat de mână şi a mers alături de el. Întunericul nu-i mai provoca teamă fiindcă el îşi iubea tatăl, avea încredere în el şi ştia că el îi va purta de grijă. Aici se află cheia eliberării noastre de teamă; trebuie să învăţăm să-L cunoaştem bine pe Tatăl nostru ceresc. Cunoscându-L bine pe Dumnezeu, ne încredinţăm pe deplin viaţa în mâinile Lui. Îi spunem cu smerenie toate întrebările ce ne chinuie mintea şi toate acele întristări ale vieţii ce ne aduc la disperare.

Avem exemplul apostolului Petru, atunci când Isus i-a spus să umble pe apele învolburate ale Mării Galileii. Petru n-a avut frică până în momentul în care şi-a luat privirea de la Domnul şi a început să privească la valurile înspăimântătoare. Atunci a început să se scufunde (Matei 14:24 – 31). Atunci când vom căuta eliberarea de teamă şi ne vom pune încrederea în Dumnezeu, Duhul Său ne va vorbi cu un  glas mic şi blând. Când privim mai mult la El decât la frica noastră, furtunile din jur se vor linişti. El ne va putea atunci răspunde la întrebările noastre complicate, poate înlocui îndoiala cu încrederea şi ne poate lua mâna în a Sa. El poate, prin harul Său, să ne elibereze de efectele fricii.

Teama de viitor

Misteriosul necunoscut al viitorului îi face pe unii să se simtă în nesiguranţă. Aceştia se trezesc în fiecare dimineaţă în faţa unei zile plină de neprevăzut. Se confruntă cu acel sâcâitor “dar dacă…” în timp ce minţile lor alerg pe acele întunecate alei ale fricii imaginare. “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6). Încredinţându-ne viitorul în mâinile lui Dumnezeu, putem să-I predăm Lui toată povara necunoscutului. Încercaţi şi vedeţi!

Mulţi se tem de viitor din cauză că le lipsesc îndrumări în viaţă. Neştiind încotro se îndreaptă, au presimţiri sumbre. Dumnezeu ştie ce le stă înainte şi, atunci când ei se lasă conduşi de El, viaţa lor nu va mai fi una lipsită de ţel, ci calea spre casă.

Dumnezeu a promis să fie credincios celor ce se încred în El chiar dacă se confruntă cu un viitor necunoscut. Credeţi acest lucru? Nu contează cât de mare e furtuna sau de întunecoasă noaptea, cât de înalt este muntele, El te va ajuta să treci peste toate acestea.

Teama de eşec

Avem o dorinţă de a realiza mereu ceva, dar ne temem că vom eşua – personal, în familie şi în viaţa însăşi. Ne temem că vom alege greşit şi că vom urma un plan greşit.

Dumnezeu i-a poruncit lui Iosua: “Întăreşte-te şi îmbărbătează-te! Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9). Când ne încredinţăm viaţa sub călăuzirea Stăpânului, eşecurile din trecut nu trebuie fie determinante, ci vor deveni punţi viitoare spre izbândă.

Teama de suferinţă

Cu toţii ne ferim de durerea trupească, de durerea cauzată de critici şi de suferinţa singurătăţii şi întristării. Dumnezeu nu ne va scuti de toate aceste suferinţe, dar ne va asigura harul de a le putea îndura. El ne-a promis pace şi siguranţă în mijlocul necazurilor. “Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem” (Psalmul 46:1, 2). Dacă-L iubim pe Domnul, El va folosi suferinţa spre binele nostru. Suferinţa oferă posibilitatea de a cunoaşte prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. Ne ajută, de asemenea, la adâncimea caracterului şi ne dă o inimă înţelegătoare. Suferinţa ne poate îmbogăţi  sau ne poate ruina. Cu noi ce face oare?

Teama de moarte

Teama de moarte este ceva obişnuit pentru oameni. A ne lua rămas bun de la cineva este cea mai dureroasă sarcină.

Trebuie să ne obişnuim cu întrebarea atât de veche: “omul odată mort ar putea să mai învieze?” (Iov 14:14). Isus a venit ca să ne elibereze de teama de moarte (Evrei 2:14, 15). De aceea a murit şi a înviat şi de aceea a promis: “pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan 14:19). Cu El, moartea nu este o poartă spre nicăieri, ci o strălucitoare poartă spre o viaţă nouă. “Să nu vi se tulbure inima…În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:1, 2). Va fi un loc pregătit pentru oameni pregătiţi.

Eşti tu pregătit? Te-ai pocăit de viaţa ta în păcat? Pocăinţa ne face să regretăm păcatele trecutului şi să renunţăm la vechiul stil de viaţă. Când ai venit ultima oară în rugăciune în faţa Domnului să-I încredinţezi Lui toate poverile şi grijile, temerile şi fricele? Isus zice: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Ce invitaţie! Ce promisiune!

Vino – cu încredere, în rugăciune, cu speranţă şi vei avea pacea minţii.

Vino – şi vei cunoaşte bucuriile dulci ale unei vieţi tihnite. Dumnezeu te invită să crezi în Isus Hristos şi să fii liber, liber de teamă. Vino!